... iarna nu se stie daca a trecut (apropo, pot folosi termenul de "iarna romaneasca", asa cum folosim "toamna indiana" ?), mi-e dor de Grecia.
De pietrele ei, de soarele ucigator de ora 10, de marea mereu langa tarm, de aparenta posacitatea a oamenilor, de maslinii mereu verzi. De plajele mereu libere si sezlongurile "la liber". De stradutele mereu inguste. De magazinele cu nimicuri la cativa banuti in care troneaza la loc de cinste coifurile metalice de hopplit si calendarele cu poze ale insulelor "patridei", de satiri perversi cu falnice aratari ce fac fetitele si mamicile sa zambeasca vinovat. De Gyros-pita si caracatita prajita, tzatiki si sarailii ucigator de dulci. De fiecare kilometru cu propriu-i mit. De terasele cu fotolii lenese si caffe-frape. De strazile goale la miez de zi, si tavernele pline la lasatul serii.
Verbul nu-si gaseste loc in Grecia. Cand te intoci nu poti zice ca ai facut ceva. Substantivele te coplesesc. Si mai ales amintirile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu